Date monografice
Până la apariţia scrisului şi a dovezilor scrise pentru a cunoaşte istoria omenirii omul se foloseşte de dovezi materiale scoase la iveala de arheologi.
Pe raza comunei Ciuhoi nu s-au făcut până în prezent săpături arheologice sau alte cercetări de altă natură care să ateste viaţa materială şi spirituală a locuitorilor din timpuri mai îndepărtate.
Pe baza urmelor materiale scoase la iveală de săpăturile arheologice din judeţul Bihor şi de unele teritorii apropiate de comuna Ciuhoi, se poate afirma că şi această zonă a fost populată din timpurile cele mai vechi.
În secolele II. şi III. e. n. timp în care Dacia a fost ocupată de romani, judeţul Bihor a fost locuit de dacii liberi. Această populaţie continuă să trăiască şi în secolele IV şi V, dar sub puternica influenţă a daco-romanilor, astfel că în perioada ultimilor secole ale mileniului I e. n. se termină procesul de formare a poporului şi a limbii române.
Tot atunci îşi fac apariţia relaţiile feudale şi organizarea politică de tip feudal. Astfel în secolul al X-lea între formaţiunile politice din Transilvania apare şi ţara Crişului condusă de “ducele” Menomorut, care cuprindea mai multe obşti săteşti pe văile râurilor şi depresiunilor din această zonă.
Voievodatul condus de Menomorut îşi avea centrul în castrul Biharea, cetate de reşedinţă a voievodatului.
Comuna Ciuhoi se află în judeţul Bihor la o distanţă de numai 16 km de Biharia, aşadar şi teritoriul acestei comune a făcut parte din voievodatul condus de Menomorut.
Istoria comunei Ciuhoi este legată de istoria voievodatului, fiind cucerită de către feudalii unguri.
Din documentele studiate rezultă că satele comunei sunt menţionate încă din secolul al XII-lea, dar ca şi aşezări ele existau cu cel puţin o sută de ani în urmă, înainte de cucerirea maghiară.
Astfel în anul 1169 localitatea Sâniob este pomenită în legătură cu moartea regelui Geyzi şi fiul său Pauli. Iar în anul 1213 este amintit cu ocazia rezolvării unui litigiu dintre Butha din Sâniob şi Cochi din satul Degust.
Butha din Sâniob a învinuit pe domnul Cochi din satul Degust pentru 10 mărci, judecător fiind Tecu abatele de Sâniob, pristov fiind Tarca. Dânşii s-au învoit astfel: ca Cochisă dă potrivnicului său 5 mărci şi tot el să fie dator al plăti pe pristov, iar Butha pe judecător (anul 1213.)
Importanţa acestei localităţi se datorează faptului că există aici o cetate şi o mănăstire, proprietar fiind Abaţia Ordinului Sf. Benedek.
Prima mănăstire a fost construită de către Sf. Ladislau, iar mai târziu a fost întărită şi cu o basilică construită de herţegul Á lmos din familia regală. Aici a fost adusă pentru un timp mâna dreapta a Sf. ştefan de unde se pare că vine denumirea satului “Sfânta Dreapta”. Cetatea apărea judeţul în nord-vest, iar mănăstirea în 1239 a primit dreptul de adeverire a anumitor acte.
Toate localităţile din comuna Ciuhoi sunt amintite în registrele de dijme papale precum şi cu alte ocazii.
“Pavel abatele de Sâniob (Sancto Jag) a plătit patru mărci în groşi drept dijmă pe anul al II-lea 1334.
În 1332 Ciuhoi este amintit în socoteala Arhidiaconatului de Bihor, că Ioan preotul din Ciuhoi a plătit 11 groşi, drept dijmă pe anul. Tot în 1332 seseşdes de villa Fornus este amintit că preotul ştefan din satul Fărnaş a plătit 8 groşi, drept dijmă pe anul întăi.
În 1333 se spune că “Ioan preotul din satul Ciuhoi a plătit 11 groşi, drept dijmă pe anul al II-lea”.
Registrele de dijme papale pe anul 1334 amintesc că “preotul Ioan din satul Ciuhoi a plătit 10 groşi şi jumătate, drept dijmă pe anul al treilea”.
În 1335 “ Matei preotul din satul Ciuhoi a plătit 9 groşi, drept dijmă pe anul al patrulea”. În 1336 sunt amintite în registrele de dijme papale satele Ciuhoi şi Sfărnaş plătind dijmele pe anul al cincilea, “Matei, preotul din Ciuhoi a plătit 15 groşi, drept dijme pe anul al cincilea” şi Edigiu, preot din satul Fărnaş a plătit 8 groşi, drept dijme pe anul al cincilea.
Satele Ciuhoi, Sfărnaş şi Cenaloş sunt consemnate în documentele din anul 1342 într-un proces dintre Toma voievodul Transilvaniei şi fii fostului palatin Doja. Locuitorii din Sfărnaş şi Ciuhoi stau ca martori pentru cei din urmă spre a lămuri scopul cercetării şi defapt a neînţelegerilor cu privire la moşia Ochalanus şi Chelanus (sub ce nume apare Cenaloşu) dacă sunt două moşii şi cui aparţine.
În anul 1435 în judeţul Bihor sunt amintiţi iobagii români din Cenaloş (Chanalus, Csenalos) care au furat doisprezece boi de pe demeniul abaţiei de Sâniob de care aparţineau.
Din 1501 domeniul abaţiei de Sâniob împreună cu mănăstirea satele care îi aparţin ajunge în posesiunea Ordinul Paulinilor, în anul 1600 când protestanţii din Familia Telegdy ocupă în mod forţat mănăstirea şi omoară toţi călugării.
În 1520 ca stăpân al Cenaloşului ajunge familia Chyre. În această perioadă satul era punct de vamă, mai târziu ajunge iar în proprietatea Abaţiei de Sâniob. În anul 1660 când turcii au ocupat Oradea şi şi-au întins stăpânirea şi asupra localităţilor de la nord de acest oraş, ajungând sub stăpânire otomană şi satele din comuna Ciuhoi împreună cu cetatea din Sâniob.
Austriecii reocupă teritoriul, primul contact cu armata otomană are loc pe teritoriul acestei localităţi. La 1686 generalul Caraffa cu o armată formată de 4000 german şi 3000 maghiari, reocupă cetatea şi teritoriul din jur.
La 30 august în cetatea de la Sâniob se ţine adunarea generală a nobililor din comitetul Bihor. Aceasta fiind trecută în registrul de procese-verbale care începe cu această dată.
Denumirea localităţilor
În decursul secolelor denumirea localităţilor a suferit mai multe schimbări:
1169 – abbas de S'ancte Jog, 1213 – Beuchyon, 1219 – Curioliscomes de Beruche, abbas de Berucio (adică Bereteu sau Barcău), 1333 – abbas de Sancto Jog,
1449 – Zenthyvgh şi Zenth Jog, 1469 – Zenthjogh, 1475 – Zenthjog, 1587 – Zent hiob, 1599 – Zent Joob, 1599 – de Sancto Giob, şi Zentiob1626 – Szentjobb, 1692 – St. Job, arx pagus, St Jobiensia; 1828 şi 1851 – Szent Jobb.
Denumirea satului Ciuhoi se pare că vine de la cuvântul Ciuhe , acest sat s-a dezvoltat la marginea aşezării Szent Jobb conuscut de pe timpul Sf. ştefan al Ungariei, unde episcopul catolic şi-a primit de la statul maghiar un domeniu care a existat până în vremea noastră.
Stăpânitorii acestui domeniu îşi aveau păstorii şi lucrătorii lor, care şi-au înjunghebat la margine a domeniului aşezărilor lor definitive. De aici au fost alungaţi pe partea stângă a Barcăului. Stăpânii făcându-le “ciuhă” (sau hotar) până unde pască vitele.
Ciuhoi apare în documente sub următoarele denumiri: Ciuhoi, Csohaj, Berezzyocsohaj.
În decursul timpului şi numele satului Ciuhoi a suferit mai multe modificări:
1291 – 1294-villa Chuay; 1332 – sacerdos de Tvali ( Cuali); 1333 – Choc, 1334 – Choe; 1335 – Cherow; 1336 – Kouey; 1342 – Chouhuay, Chouay; 1488 – Choay, Chokal; 1828 – Csohalj; 1851 – Csohalj, Csuhaju; 1913 – Berettyocsohaj.
Sfârnaş apare în documente sub următoarele denumiri: Sfârnaş, Fărnas, Farnas, Berettyofarnas.
1332 – sacerdos de villa Fornuş, 1336 – Fernuş , 1342 – Fornos,1475 – Farnas, 1599 şi 1692 – Farnos, 1828 şi 1851 – Farnos, 1913 Berettyofarnos.
Localitatea Cenaloş în decursul timpului a avut mai multe denumiri: Cenaloş, Cienaloş, Csalanoş, Csanaloş, Biharcsanalos.
1342 – Chalanus Ochalanus: în timpul familiei Anju Csanalos, apoi O-Csalanos, iar în perioada huniazilor Feher Csanalos. 1461 – Chanalos, 1692 – Szinalos, 1828 şi 1851 – Csanalos.
